Menu

Cămin cultural

Duminică am participat la o nuntă, după cum vă spuneam. Nici prima, nici ultima, dar una dintre cele a căror masă festivă are loc într-un cămin cultural. Vorbesc despre ceva cunoscut, nu? Acele instituţii rurale de mari dimensiuni amplasate undeva în centrul localităţii, care serveau pe timpuri drept centru al vieţii locale. Nişte condiţii ultramoderne acum un sfert de secol, au devenit în ani, expresie a penibilului. Penibile, dar perfecte pentru campaniile electorale, când renovarea lor se identifică drept o mare realizare a epocii comuniste moderne.

Problema constă însă în faptul că totul se face pe dos. Pentru că nu se pune comfortul în prim plan. Astfel, renovăm interiorul şi exteriorul, punem lambriuri, poate refacem sistemul de iluminat, dar bucătăria e lipsită de apă curentă, iar toaletele…încă sunt în stadiul de “în spatele curţii”.

Nu înţeleg de ce nu se urmăreşte ordinea lucrurilor esenţiale pentru a nu pune viitoarele evenimente într-o lumină nefavorabilă. Cu ce mă încălzeşte un design interior reuşit într-o sală rece?

P.S. Nici măcar nu am îndrăznit să ma gândesc la ideea unei securităţi de nivel mediu. Iar când zic securitate, mă refer la prezenţa a doi-trei oameni plătiţi pentru a îndepărta ţiganii cerşetori de la uşă, veniţi “la pomană , de sufletul mortului” sau “în cinstea mirilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *