Menu

Când zidul se surpă

Cum ai putea descrie artistic o cărămidă a amintirilor care crăpată stă să plece din zidul minţii clădit în ani de zile? Cum să transformi poezia vieţii în cel mai frumos vers imaginat vreodată când zidul roşcat tremura din temelii, de bătrâneţe, pe pământul pe care-l numeşte locul lui în viaţă?

Zidul se prăbuşeşte şi uşor-uşor totul devine o radiografie. Tot ceea ce odată era interior, intimitate se transformă într-un muzeu de simţiri imposibil de controlat, de fragilitate şi de teamă, totul se preschimbă într-o lume care involuntar poate fi invadată de ochiul celui care priveşte… şi uneori chiar şi ochiul răneşte.

Cum să mai vezi în visul tău unicitatea când fiecare fragment al contemplării este importat din trecut şi până şi acela este foarte tulbure? Unde este prezentul?

De ce fereastra vieţii care aduce lumina, sta să cadă şi nu mai arată unor oameni Soarele, ci numai ţărâna printr-un filtru de sticlă moartă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *