Îmi amintesc de vremea copilăriei când eram nespus de nerăbdătoare ca mâinile mele să arate ca ale unei lady: subţiri, cu o piele alintată de o cremă aromată, cu degete graţioase şi pline de farmec şi cu unghii lungi.
Deşi degetele mele erau deja lungi (studiind pianul doi ani şi dobândind genele unor oameni cu mâini frumoase), totuşi îmi dădeam seama că mâinile mele trebuiau să se “maturizeze”, deci eram în aşteptare.
Mi se părea fabuloasă această transformare a mâinilor de fetiţă în mâini de domnişoară. Această pereche de fluturi care era aşteptată să părăsească degrabă coconul copilăriei, aceste noi mâini care par să cuprindă cunoştinţa tandreţei, a artei frumosului şi a gesturilor, însfârşit le-au schimbat pe cele vechi în amintire. Azi, mâinile mele văd totul şi mângâie orizontul.