Menu

Întâmplare adevărată

Alergare, tumult, grijuri, biruinţe, satisfacţii, căderi, grimase, zâmbete, iluzii, speranţe, sunt doar câteva date care complică sau simplifică ecuaţia vieţii.

Am fost impresionată de o convorbire surprisă, fără să vreau, între două persoane “născute mai devreme” şi am decis să vă povestesc, aşteptând şi părerea voastră.

S-a întâmplat în urmă cu vreo două sau poate chiar trei săptămâni…

Eram într-un mijloc de transport în comun şi doamna de lângă mine s-a arătat de-a dreptul încântată, când pe scaunul din faţa ei s-a aşezat o veche prietenă. Nu puteam să nu remarc faptul că cele două doamne pensionare erau pedante, limbajul folosit fiind din lumea bună. Mi le imaginam discutând nu într-un mijloc de transport ci la o ceaşcă de ceai…Aceasta era atitudinea care le caracteriza.

După bucuria reîntâlnirii, conversaţia între cele două a început să înflorească:

– Draga mea ai mai fost plecată din ţară?

– Da, dar acum fiica mea este plecată la o conferinţă la Bruxelles. Suntem toţi foarte fericiţi că în sfârşit, nepoata a ales să facă şi ea medicina. Am reuşit să o convingem. Tu mai organizezi vreo plecare?

– Chiar am geamantanele pregătite. Abia am venit si plec din nou. Si eu plec tot la Bruxelles. Haide să ne întâlnim când mă întorc, să putem să povestim mai multe! Mama ta ce mai face?

– Ce să facă este bolnavă, nu mai mănâncă aproape nimic; de la Sărbătorile Pascale încoace, în fiecare zi doar câteva linguri de supă sau ciorbă poate să înghită. Ultima dată când am fost la ea, femeia care-i dădea să mănânce a sprijinit-o de mine ca să nu cadă, să nu se prăbuşească pe pat.

– Îmi pare rău!

– Ce vrei dragă, are 99 de ani. Este o grămadă de oase, un cadavru fără sicriu, încă. Nu ştiu cât o mai duce aşa…

***

Au mai discutat câte ceva legat de întâlnirile lor din străinătate şi viitoare alte planuri, cu detaşare, promiţându-şi una celeilalte să se reîntâlnească.

Erau pline de energie, vitalitate si echilibru.

Au coborât aşa după cum au urcat, separat, eu rămânând pe locul meu, umărind luminile de afară, care parcă alcătuiau o nouă poveste de viaţă. Era târziu, era întuneric şi gândul îmi era străpuns încă de fulgerul rece al acestei conversaţii, care avea să-mi rămână în minte mult timp…

***

Într-un update sau poate un alt articol, vă voi spune părerea mea, ce am simţit şi gândit, dacă nu este chiar de acum evident, dar aştept şi gândurile şi părerile voastre.

***

Ce complicată este viaţa!

Ce frumoasă sau urâtă putem noi să o facem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *