Zilele te aleargă de colo-colo şi uiţi să te mai opreşti. Până şi atunci când stai în pace simţi cum sufletul săltă în tine şi pulsezi de viaţă chiar şi atunci când dormi. Mulţi ar numi acest fenomen agitaţie, grabă sau stres, eu îi spun nevoie.
Avem nevoie să alergăm, avem nevoie să zburdăm în vis, avem nevoie de probleme pentru a nu uita cum se rezolvă, avem nevoie de tot pentru a nu reprezenta puţin în materie de uman. Atât fericirea cât şi tristeţea ne completează şi mai adaugă o piesă de mozaic în forma inimii noastre. Vitralii încălzite de focul iubirii sau cioburi reci ale durerii, toate se lipesc perfect în interiorul conturului nostru. Căci cum am putea supravieţui în marele Tot dacă nu am trăi totul, cu bune şi cu rele?
PS: Vă mulţumesc pentru că mi-aţi rămas aproape atâta timp! Iată că am revenit după o pauză destul de lungă pe care am luat-o de la scris, în care m-am dedicat total viitoarei mele profesii. Continui să scriu, deci blogul meu nu a murit!