Este timpul să plutim pe linia orizontului, să ne întindem pe patul de lumină care ne aruncă gândul în infinit, e timpul să dăm la o parte nor după nor şi să limpezim cerul în care ne scăldăm.
E timpul să avem încredere în ceea ce suntem şi să nu fim doar ustensilele cu care se creează, ci să fim chiar opera de artă în sine. Avem puterea să facem mai mult decât credem, ne este prietenă speranţa, iar visul de bucurie va rămâne mereu în noi dacă nu alegem să ne trezim din el.
E timpul să trăim viaţa, dacă până acum poate am experimentat doar amorţeala sufletului nehotărât şi temător, este timpul să acţionăm trezindu-ne din somnul letargiei.
Avem două mâini pentru a-i mângâia pe cei dragi, avem două picioare pentru a alerga pe pajiştea iubirii şi avem doi ochi pentru a vedea cum dragostea poate da naştere bucuriei. Avem din fiecare câte două, iar acele parţi ale fiinţei noastre pe care le avem într-un singur exemplar înseamnă că sunt îndeajuns de puternice pentru a-şi onora singure menirea: avem o inimă care poate iubi, avem o gură care poate rosti ceea ce inima simte şi avem o minte care poate da viaţa gândului.
Avem nevoie de mai mult? Nu avem nevoie decât de un “da” care să ne fie la îndemână!