Menu

O pată de culoare pe pânza vieţii

Viaţa se ascunde într-un strop de culoare, iar fără viaţă nu ar exista culoare… Trăirea s-a născut pată cu pată din pensula celui mai inspirat Pictor, atunci când tot ceea ce exista era doar nimicul, vidul, întunericul.

În viaţă există bucurie! La fel cum pânza pe care se pictează, atât de mută la început, prin care nici adierea vântului nu şuieră melodii, a fost ascunsă de un peisaj, aşa şi tristeţea poate fi acoperită de fericire. Este nevoie doar de răbdare…

Fiecare privire are cromatica ei: cu cât este mai rece cu atât are o nuanţă mai închisă, cu cât este mai caldă cu atât este mai mai plină de scânteile răsăritului care îndeamna lumea spre braţele sentimentelor paşnice.

Fiecare culoare cânta şi fiecare umbră ce poate fi zărită timidă îşi are locul în spectrul luminii şi un rol pe portativul vieţii.

Oftatul este un semiton cu accente cenuşii de pulberi de nori puşi pe furtună, iar odată cu bătaia inimii zvâcneşte întreg Pământul: singură minge de baschet albastră, pe care doar Universul o poate învârti pe degetul lui şi o poate înfăşura în văzduhul plin de stele.

Virtutea se înveleşte cu mantia regală a demnităţii, cusută cu fir de aur, iar minciuna se încolăceşte în înşelătoarea mlaştină a deznădejdii de un maroniu putrezit.

Stânci şi văi, podoabe ale cerului şi ale Pământului, toate au culori tocmai pentru ca noi să putem crede în fericire. Culoarea dă sens, iar sensul naşte o culoare.

Dar noi, făpturi create cu puţin mai prejos decât Dumnezeu, noi ce culoare avem? Oare suntem noi conştienţi că suntem o metaforă a împlinirii, febleţea speranţei şi ostaşii cei mai de seamă ai armatei vieţii? Oare ştim noi că indiferent de ce culoare ne-am alege, singura pe care trebuie să o păstrăm este cea a eternităţii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *