Analizând luciul fiecărui fir de iarbă, strălucirea fiecărei frunze şi veselia fiecărei petale, aş putea spune că este o zi însorită. O caldă sferă de bucurie este acum Pământul- patul pe care se aşterne plapuma de lumină.
Totul tresare, cerul îşi trezeşte ochii de topaz şi uşa ferecată a seninului se deschide la primul semn al zorilor de zi. Norii pocnesc din degetele buclate şi fac loc zării să zâmbească. Fruntea lumii se dezgheaţă, iar orizontul se îmbăiază în singurul ocean care nu poate fi traversat nici cu barca şi nici cu vaporul… doar cu pluta ochilor.
Un strop de apă chioară rămas de la dezgheţ, miop soarbe din priviri un izvor ce se răcoreşte în prospeţime, dar stătut se lamentează fiindcă el e mult prea vechi.
Verdele încoronează un copac chelit de vânt şi se-agaţa încăpăţânat de crengi ca şi muşchiul de pământ.
Frigul – delicvent încarcerat de căldura primaverii- piere încet-încet printre piscuri de munţi şi se-ascunde-n resemnare în Antartica uitării.
Picături de fericire s-au cusut de penajul razelor, iar zborul lor le aduce tocmai pe Pământ, aici unde fericirea este refrenul din melodia unei zile însorite.