Menu

Să ne gândim puţin la cee ce ne înconjoară şi în special la natură!

Cum va arăta aceasta pentru noi în viitor?

Vom fi cumva nevoiţi să eliminăm din vocabular cuvintele “natură“, “peisaje“, “verdeaţă“? Vom mai vedea iarba răsărind doar de sub dalele cu care s-au pavat trotuarele şi parcările sau pe lângă pietrele funerare? Cu ce ne vom mai bucura sufletele? Despre ce vom mai scrie?

Dintotdeauna natura a fost o muză pentru cei care au dăruit nemurire cuvintelor, iar dacă singuri ne obligăm încă de pe acum să o uităm, vom deveni seci, şi orice picătură de creativitate va muri în noi sau se va usca în materialele de construcţie.

Cred că şi cerul ar obosi în condiţiile acestea să se mai însenineze sau să se mai acopere cu nori. Pentru ce să-şi mai irosească puterile dacă pentru noi va deveni doar un tavan şi nu poartă către infinit?

De ce să mai lumineze Soarele? Ca să fie observate mai bine blocurile şi câteva băltoace pe care le numim oceane? Dacă suntem atât de neghiobi încât să distrugem o comoară doar pentru a ne pune şi noi amprenta efemeră pe ceva, dacă suntem atât de proşti încât să plantăm mai multe clădiri decât copaci, înseamnă că în mare parte suntem irecuperabili.

Un zgârie-nori, oricât ar fi el de “minune a lumii”, nu este o creaţie, este un proiect dus la bun sfârşit! Nu este o realizare, ci o realitate de care te bucuri, atât timp cât îţi aduce beneficii materiale.

Ca să creezi, trebuie să creezi din nimic. Dacă demolezi şi distrugi, iar apoi clădeşti ceva care este sub calitatea a ceea ce ai pus la pământ, atunci înseamnă că nu ai creat, nu ai făcut nimic deosebit, doar te-ai jucat!

Dacă ţi-a fost oferit un cadou-natura-şi îl distrugi, nu eşti decât un copil răsfăţat care dacă va fi lăudat în continuare pentru ceea ce face, nu va realiza că greşeşte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *