“A fi sau a nu fi?”. Eu nu cred că aceasta este cu adevărat Întrebarea!
Cred că mai mult decât faptul că EŞTI, că exişti, contează CINE EŞTI, ceea ce vrei să fii. Faptul că “suntem” nu ne încununează automat cu laurii virtuţii.
Mi-e teamă că mulţi dintre oameni uită să depăşească momentul în care realizează că există şi să parcurgă drumul lung al devenirii.
Şi ne mai întrebăm de ce nu ne mai întâlnim cu împlinirea, de ce satisfacţia renunţă la a se mai naşte în noi?
Mirarea este mare în inima omului care nu cunoaşte un răspuns, sau mai mult: adevărul.
Căile vieţii se încurcă, se înnoadă, se pierd unele în altele, se ascund şi se arata după bunul plac, iar cele corecte devin greu de urmat chiar şi pentru cei care văd, mai ales pentru cei care au ochii minţii orbi. Simplul devine complicat şi nu într-un sens filosofic, ci ca un început al coşmarului.
Toţi suntem orbi la un moment dat şi toţi ne putem aduce aminte cât de confuz este sentimentul de a şti că adevărata cale este chiar în faţa ochilor noştri, dar este o cale pe care nu putem păşi crezând că solidul se va transforma în abis. Cât de cumplită este frica, îndoiala, necredinţa! Toate acestea ne pot transforma din fiinţe vii în simple statui.
Deci, contează mult dacă suntem, dar contează şi mai mult ce suntem şi dacă prin ceea ce suntem putem să-i ajutăm şi pe alţii să FIE!