Menu

Spulberarea unui mit: viaţa la ţară

Cândva, în vremuri demult apuse, noi, ţăranii umili ai locului mirific numit România, aveam o deosebită satisfacţie în a ţine discursuri lungi în faţa “fiilor asfaltului” propovăduind cu mult elan beneficiile locuirii rurale. Prezentam totul roz, într-o lumină favorabilă nouă, iar punctul forte al apologiei noastre era de cele mai multe ori alimentaţia.

Nu ne mai săturam să le povestim cât de sănătos mâncăm noi, din propria grădină. Cât de bine e să ştii că ai cultivat tu singur legumele şi fructele tale, pe care nu le-ai stropit şi care au crescut la fel de naturale ca şi cele de acum 500 de ani, când nu se ştia de insecticide, pesticide, tablete pentru rozătoare, prafuri pentru mană, sau stimulanţi de creştere. Cât de plăcut e sentimentul de a nu depinde de piaţă pentru “orice fir de pătrunjel”.

Azi toate astea sunt istorie. Ne-au năpădit gândacii de colorado, deci stropim cartofii şi vinetele de câteva ori pe an. În pământ mişună rozătoarele, deci le combatem cu pastile. Punem prafuri pe straturile de ceapă, de usturoi şi praz pentru a nu fi atacate de viermi şi coropişniţe, “udăm” castraveţii şi roşile cu soluţie de mană, dăm cu insecticide pe pomi pentru a scăpa de omizi şi nu în ultimul rând, luăm măsuri pentru a ne salva de dăunători chiar viţa de vie. Mai nou, se pare că fluturaşi binevoitori atacă chiar şi culturile de oleaginoase, stricând jumătate din boabele de mazăre aflate în păstăi.

Iar data viitoare când se mai iveşte o discuţie despre sănătatea produselor din grădinile noastre, comparativ cu cele din serele industriale, vom lăsa capul jos, aprobând trişti:

Le stropim şi noi. Ce să facem? Ne bucurăm că le avem şi aşa cum sunt, stropite. Măcar nu dăm bani pe ele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *