Menu

Un vis de Crăciun

Deschisesem ochii. M-am uitat în jur şi totul era diferit. Nu era ceea ce percepeam de obicei ca normalitate. Vedeam totul cu alţi ochi şi aveam o altă percepţie ca altădată. Locurile îmi erau familiare. Oamenii? În majoritatea lor erau cunoscuţi. Iar decorul de iarnă îmi şoptea că totul se petrece în prezent. Dar ceva îmi era totuşi străin. Iar nerăbdarea de a afla care e ingredientul secret creştea exponenţial. Şi deodată…

Am început să prind înălţime. Ciudat, nu mai eram legat de legea gravitaţiei. Simultan, creştea şi suprafaţa pe care o cuprindeam cu privirea. Curios, cum sunt de felul meu, am început să privesc cercetător clişeele care mi se perindau prin faţa ochilor. Case mari şi mici amestecate de-a valma, cu blocuri răsfirate ici şi colo, completau peisajul unui oraş. Oraş pregătit de crăciun. În majoritatea cazurilor puteam vedea încăperi gătite de sărbătoare, frumos dereticate, cu un brad împodobit şi cu masa pusă. Familii care aşteptau pe moşul.

În marea lor majoritate, copii nerăbdători, cu năsucurile lipite de geam încercau să anticipeze sosirea unei sănii mari trasă de nişte reni. Doar că musafirul se lăsa aşteptat aşa că am auzit în curând râs şi voie bună. Mirosul de prăjituri se amesteca cu zgomotul de tacâmuri şi am tras concluzia că sosise momentul cinei. Atmosfera era veselă, iar eu asistam în tăcere. Dar deodată…

În cadrul doi se părea că mă întorsesem cu 2000 de ani în urmă. Totul era simplu, rudimentar şi lipsit de fast, încât fiecare detaliu era în contrast cu ceea ce se întâmpla dincolo. Vedeam un grajd şi o iesle. Vedeam un Copil înfăşat. Nişte păstori, nişte magi şi nişte îngeri. Ciudat, nu era acolo nici brad cu globuri şi stea în vârf, nici măcar un moş cu o tolbă plină de cadouri, nici beteală, nici sclipici, nici beculeţe, nici masă îmbelşugată.

Totuşi, n-aş fi putut spune că personajele acestea erau triste. Dimpotrivă, faţa lor era luminată de o bucurie aparte, străină, dumnezeiască. Pentru ele, punctul central era Copilul, înfăşat în scutece şi culcat printre animale, în spaţiul acela atât de sărăcăcios. Darurile erau doar pentru el. Şi cerul se unise cu pământul.

Am încercat să regăsesc în prima scenă bucuria, dar mi-era imposibil. Totul părea atât de fad, atât de sec, atât de artificial şi încărcat cu atâtea detalii inutile încât părea doar o denaturare a celui de-al doilea tablou.

Însă, pe când urmăream cu mai mult interes cele două scene, imaginile au început să se amestece, să se estompeze, să devină neclare, iar ceasul deşteptător m-a trezit din somn; am realizat că totul fusese doar un vis.

Dar pe parcursul zilei am realizat că mesajul acelui vis era unul cât se poate de real. Am realizat că pe măsură ce trec anii, pierdem esenţa sărbătorii, care devine doar un pretext pentru cadouri, mese îmbelşugate şi zile libere. Că înlocuim bucuria naşterii şi întrupării cu mărunţişuri legate de sacul moşului, de scenetele cu irozi şi de grupurile de purtători ai stelei. Că încercăm să-l aducem pe Dumnezeu într-un cadru străin, să-l coborâm la nivelul egoismului nostru.

Naşterea Domnului să vă aducă în suflet liniştea, pacea şi bucuria de care aveţi nevoie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *