Menu

Autor: admin

Fiinţe extraterestre

Uneori ne uităm unii la alţii şi în loc să ne iubim, ne privim ca nişte străini. Ne interesează comunicarea cu fiinţe stranii, mitice din spaţiu, dar noi nu reuşim să comunicăm între noi. Ne înţelegem greşit chiar şi atunci când mesajul e clar, uneori vorbim fără rost sau acţionăm fără discernământ. Nu ne cunoaştem […]

Fără nici un “DAR”!

Nu v-aţi săturat de oamenii care de fiecare dată când spun ceva pozitiv adăugă şi un “dar” care să ruineze tot entuziasmul? Eu da. “Totul va fi bine, DAR numai dacă faci cum zic eu!” “Poţi să râzi în hohote, DAR să nu faci prea mult zgomot că trezeşti vecinii!” “Poţi să mănânci prăjitura, DAR […]

Secvenţă de viaţă

“Haos”. Ce cuvânt… Încerc să-l ignor şi totuşi nu pot să mă abţin să nu-l folosesc. Când să-l folosesc? ACUM! Ah, mă las sedus de amărăciunea lui sperând la zori de zi, iar el mă face să-mi iubesc zbuciumul, dar îmi subjugă toate visele. Cu cât caut mai multă pace cu atât găsesc mai multă […]

Lumina de la capătul tunelului

Referitor la o expresie pe care am auzit-o: “chiar dacă îmi distrug singur viaţa, într-un final lumina mă va găsi”, ca să pătrund puţin în lumea interpretărilor metaforice, v-aş pune câteva întrebări pe care mi le-am pus întâi mie: de ce ar crede cineva că poate să ajungă la lumină, mergând o perioadă din viaţă […]

Dacă nu ar fi existat succesul

Mă gândeam şi eu aşa, cum se gândeşte tot omul, dacă nu ar fi existat succesul, dacă nu s-ar fi inventat termenul “succes” şi n-ar fi existat satisfacţia ca rezultat al acestuia, pentru ce ar mai fi luptat acum fiinţa umană? Ce eveniment a marcat primul succes oficial? Să fie oare naşterea Universului, apariţia omului? […]

La fel ca albul şi negrul, bucuria şi problemele se combină.

Zilele te aleargă de colo-colo şi uiţi să te mai opreşti. Până şi atunci când stai în pace simţi cum sufletul săltă în tine şi pulsezi de viaţă chiar şi atunci când dormi. Mulţi ar numi acest fenomen agitaţie, grabă sau stres, eu îi spun nevoie. Avem nevoie să alergăm, avem nevoie să zburdăm în […]

Să ne gândim puţin la cee ce ne înconjoară şi în special la natură!

Cum va arăta aceasta pentru noi în viitor? Vom fi cumva nevoiţi să eliminăm din vocabular cuvintele “natură“, “peisaje“, “verdeaţă“? Vom mai vedea iarba răsărind doar de sub dalele cu care s-au pavat trotuarele şi parcările sau pe lângă pietrele funerare? Cu ce ne vom mai bucura sufletele? Despre ce vom mai scrie? Dintotdeauna natura […]

Ce bine că uităm! Ce păcat că nu ţinem minte!

Octavian Paler spunea că “memoria îşi aminteşte chiar şi de uitare”, dar de lucrurile uitate cine îşi mai aminteşte? Ce bine că uităm! Uitarea este un ajutor lăsat pentru noi ca să nu ne poticnim trăirea în trecut, ci să mergem mai departe, nu cu regretul unui apus imperfect al timpului, ci cu dorinţa enormă […]

Întâmplare adevărată

Alergare, tumult, grijuri, biruinţe, satisfacţii, căderi, grimase, zâmbete, iluzii, speranţe, sunt doar câteva date care complică sau simplifică ecuaţia vieţii. Am fost impresionată de o convorbire surprisă, fără să vreau, între două persoane “născute mai devreme” şi am decis să vă povestesc, aşteptând şi părerea voastră. S-a întâmplat în urmă cu vreo două sau poate […]

Salvaţi creaţia!

Aproape nimeni nu mai cântă: nici cu inima, nici cu vocea, nici cu mintea… Omul indolent transformă procesul creator într-un moşneag întemniţat în sinele lui, senil şi cât se poate de banal, fără libertatea de altădată. În final, tu, cel care încă mai speri la o capodoperă a mâinilor tale, privind la cei din jur, […]